Potrivit unui comunicat emis de către biroul de presă al
partidului menţionat mai sus, sâmbătă, 27 iunie a.c., a avut loc, la Sibiu,
Conferinţa de lucru a recent înfiinţatului partid Blocul Unităţii Naţionale
(B.U.N.). Cu acest prilej, preşedintele noii formaţiuni politice româneşti, dl.
dr. Dan Claudiu TĂNĂSESCU, a coordonat lucrările axate, în principal, pe
aspecte de ordin organizatoric, prezentând o serie de măsuri şi de acţiuni
politice ce urmează a fi avute în vedere de structurile provizorii din teritoriu
pentru constituirea de organizaţii locale, comunale, orăşeneşti, municipale,
ale sectoarelor din Bucureşti, precum şi a celor judeţene, care să pregătească
şi să facă posibilă organizarea primului Congres al B.U.N. cât mai curând
posibil.
În atenția celor care vor să schimbe ceva
în bine pentru Romania !
Cu proteste si revolte , nu rezolvi nimic .
Uite cum faci dacă vrei să schimbi ceva .
Te inscrii in partid , îți faci organizatie si la alegerile viitoare , candidezi tu si cei care vor binele Romaniei .
Ți se pun la dispozitie toate documente și formalitățile pentru a funcționa in legalitate .
Primăria este obligată să îți acorde spațiu pentru sediu ,
dar in limita posibilităților .
Altă variantă este sa îți faci Partid , dar nu este asa simplu .
http://partidulbun.blogspot.ro/2015/11/program-politic-bun.html
http://partidulbun.blogspot.ro/2015/11/program-politic-bun.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu